Conferința Națională de Chirurgie, 24 – 27 mai 2023

posted in: Conferințe | 0

Dragi colegi,


Vă invit să participați la Conferința Națională de Chirurgie ce va avea loc între 24 – 27 mai 2023 la Eforie Nord. Vă propun două teme principale care cred că sunt de mare actualitate:
– Chirurgia modernă – impactul noilor tehnologii
– Pregătirea rezidenților de chirurgie

Suntem martorii unor mari progrese în chirurgie generate de tehnologia modernă care a dus la apariția unor noi tehnici, dar a și îmbunătățit multe proceduri clasice. În acest context chirurgia minim invazivă, laparoscopică și robotică care se impun din ce în ce mai mult sunt exemplificarea cea mai potrivită.

A doua temă mi se pare foarte importantă pentru că pregătirea rezidenților trebuie să țină pasul cu chirurgia prezentului și a tendințelor dezvoltării ei.

Vă invit să împărtășim experiența personală, să găsim împreună căi de implementare a progreselor medicinei actuale.

Temele, dar și cadrul oferit de litoralul Mării Negre cred că sunt premise importante pentru o conferință de succes.

Cu cele mai bune gânduri,

Președintele Societății Române de Chirurgie
Prof.univ.dr. TRAIAN PĂTRAȘCU

ÎNREGISTRARE ȘI TAXEVă rugăm să vă înregistraţi online la conferință, completând formularul de înregistrare din secţiunea “ÎNREGISTRARE ONLINE„.

Vă rugăm să ne trimiteţi copiile sau datele documentelor care atestă plata taxei de participare folosind una din următoarele metode:
• prin completarea secţiunii “Plata serviciilor achiziţionate” din secţiunea “Contul meu
• prin e-mail, ca document scanat şi ataşat e-mailului, pe adresa: contact@cnchirurgie.ro 

* Statutul de membru al Societăţii Române de Chirurgie se obţine prin achitarea cotizaţiei SRC.
** Participanții ce achită taxele începând cu data de 16.04.2023 vor primi materialele evenimentului în limita stocului disponibil.

Taxa de participare la conferință se va plăti în contul Societăţii Române de Chirurgie:
• RO63BRDE441SV04692534510, deschis la BRD, Sucursala Decebal, cu menţiunea “Taxa CNC 2023”. Cod fiscal Societatea Română de Chirurgie: 8611212.
sau
• online, prin intermediul aplicaţiei de pe site, după  înregistrarea online şi accesarea paginii personale (pagina “Plata serviciilor achiziţionate”).

SERVICII INCLUSEÎN TAXA DE PARTICIPARE
• accesul la sesiunile de lucrări;
• diploma de participare cu credite EMC;
• accesul la expoziția medicală;
• geanta cu materialele conferinței;
• mesele oferite de organizatori;
• pentru studenți: accesul la sesiunile de lucrări, accesul la expoziţia medicală, coffee-break-uri, diploma de participare.ÎNSCRIEREAÎN S.R.C.
Informaţii privind înscrierea în Societatea Română de Chirurgie sunt disponibile pe site-ul www.srchirurgie.ro. Membrii S.R.C. sunt rugaţi să trimită operatorului evenimentului atât dovada plăţii taxei de participare, cât şi dovada achitării cotizaţiei S.R.C. la zi.
TRIMITEREA REZUMATELORVă rugăm să trimiteți rezumatele lucrărilor științifice până la data de 15 aprilie 2023, în limba română și engleză, folosind una din următoarele metode:

► accesând secţiunea Trimite rezumat (pentru a putea trimite rezumate trebuie să aveţi cont pe site: accesaţi secţiunea Înregistrare Online şi completaţi câmpurile formularului de înscriere)
► prin e-mail, ca fişier atasat, pe adresa operatorului: contact@cnchirurgie.ro

ATENȚIE! Nu puteţi trimite rezumate înainte de a vă înscrie!
Se acceptă doar lucrări nepublicate, la care cel puţin autorul prezentator a achitat taxa de participare. Autorii îşi asumă integral răspunderea asupra conţinutului.

Comitetul ştiinţific îşi rezervă dreptul de a accepta sau respinge lucrările propuse şi de a selecta lucrările în vederea prezentării orale sau e-poster.
Modalitatea de prezentare a rezumatelor va fi comunicată autorilor de către Comitetul Ştiinţific prin e-mail după data de 1 mai 2023.
Rezumatele acceptate vor fi publicate ca supliment al revistei “Chirurgia”.