Evstafie Cicala s-a născut în 1946 în comuna Jora de Jos, raionul Orhei într-o familie de agricultori. În 1963 este admis la facultatea de medicină a Institutului de Stat de medicină din Chişinău, pe care a absolvit-o cu eminenţă în 1969. După finisarea internaturii activează ca chirurg practician, iar apoi ca şef de secţie la spitalul raional Teleneşti. În 1973 este numit în funcţie de şef de secţie chirurgie a Spitalului Municipal nr.2 din Chişinău, iar în 1978 devine asistent la Catedra de chirurgie a Institutului de Stat de medicină din Chişinău. Activitatea ştiinţifică a perioadei respective este consolidată în teza de doctor în medicină „Stimularea microcirculaţiei în obliterările cronice ale arterelor periferice”, susţinută cu succes în 1981 la Yaroslavli (Federaţia Rusă) şi care a deschis o direcţie prioritară de cercetare în acest domeniu. Fiind asistent la Catedra de chirurgie generală (1983-1993), continuă activitatea ştiinţifică intensă, orientată de această dată asupra rezolvării problemei hemoragiei ulceroase şi în 1992 susţine teza de doctor habilitat în Moscova, cu titlul: „Tactica chirurgicală în hemoragiile gastrointestinale din ulcerele cronice în condiţiile aviaţiei sanitare şi stării de reactivitate a organismului”. Domnului Evstafie Cicala i se conferă titlurile ştiinţifice de conferenţiar universitar în 1994, iar în 1998 – cel de profesor universitar. În intervalul anilor 1993-1997 este preşedintele Societăţii chirurgilor din Moldova. În perioada conducerii Catedrei de chirurgie generală (1995-2003) este preocupat de patologia chirurgicală vasculară şi chirurgia reconstructivă a tractului digestiv; publică o serie de monografii şi manuale. La doar 57 de ani viaţa prof. E.Cicala este tragic întreruptă de o afecţiune gravă incurabilă.

Prof. Evstafie Cicala. Foto din dosarul personal
Tânărul absolvent al Institutului de medicină
La o intervenţie chirurgicală pentru hemoragie ulceroasă
Jucând șah în cadrul competiţiei universitare
Prof. E.Cicala ține un discurs în cadrul unei conferinţe ştiinţifice
Cu un grup de studenţi
În timpul intervenţiei chirurgicale la Spitalul Clinic Municipal nr.1
În timpul operaţiei laparoscopice
Alături de un coleg şi prieten – Prof. Eugen Târcoveanu din Iaşi, România
Cu Prof. Constantin Tâbârnă