Natalia Gheorghiu
Istoria lucrului bine
(1914 – 2014)
Edificiul chirurgiei din Moldova a fost înălţat de personalităţi marcante, truditori modeşti, care au adus o contribuire nepreţuită la zidirea lui.
Una dintre persoanele a cărei bogată experienţă chirurgicală, didactică şi ştiinţifică o considerăm un model demn de urmat este Natalia Gheorghiu, Dr. Habilitat în Ştiinţe Medicale, Profesor universitar, Academician al Academiei de Medicină din Rusia; Om Emerit în Ştiinţe, Medic Emerit, Cavaler al Ordinului Republicii Moldova, Cetăţean de Onoare al Oraşului Chişinău.
Născută la 29 noiembrie 1914 în satul Lesnoe, județul Tighina, face studiile universitare la facultatea de medicină generală din Bucureşti, frecventând cursurile celor mai cunoscuţi profesori ai timpului. Mai apoi parcurge întreaga “ierarhie medicală”, este extern, intern, secundar al unor clinici de prestigiu din Bucureşti.
După absolvirea facultăţii şi-a început cariera profesionistă ca medic de familie, apoi, în timpul celui de-al II-lea război mondial, a lucrat în calitate de chirurg militar.
De mai bine de jumătate de secol (din mai 1946 până în februarie 2001) a activat la USMF “N. Testemiţanu” din Chişinău, la catedrele chirurgicale, ascensiunea Domniei sale fiind marcată de următoarele “repere”: medic secundar de clinică, asistentă, conferenţiar, profesor universitar, Academician al AŞM din Rusia. Caracteristica principală a Domniei sale, în condiţiile în care fiind chirurg la adulţi, a izbutit de a separa chirurgia copilului, iar cunoştinţele în domeniul dat au devenit tot mai sofisticate, iar procedurile chirurgicale, din ce în ce mai complexe. Părintele chirurgiei pediatrice Academicianul Natalia Gheorghiu ne apare în ipostaza unui gigant, a cărei operă este imposibil de reproşat.
În 1957, a fost numită şef al catedrei de chirurgie pediatrică, pe care a condus-o cu competenţă şi autoritate până la pensionare (1986), urmând să activeze în calitate de profesor al aceleiaşi catedre până în februarie 2001.
Energia creatoare a Nataliei Gheorghiu a ajutat-o să extindă în termene relativ scurte baza clinică şi de studii a catedrei, s-o înzestreze cu cea mai modernă aparatură de diagnostic şi tratament. Academicianul Natalia Gheorghiu a depus mari eforturi pentru dezvoltarea chirurgiei pediatrice în Republica Moldova. Una din iniţiativele ei prevedea înfiinţarea unei Clinice Universitare, a unui Centru universitar de chirurgie pediatrică a R. Moldova.
A îmbrăţişat chirurgia pediatrică imediat după război, manifestându-se ca un chirurg de talie europeană.
Personalitate integră, înzestrată cu un profund sentiment civic, a fost conştientă de viitorul medicinei din republică de aceea a pregătit o pleiadă de discipoli, care muncesc cu aceeaşi dăruire. Colectivul creat de D-na profesoară la catedră a constituit temelia celei mai importante şcoli ştiinţifice – şcoala de chirurgie, ortopedie, traumatologie, urologie, anesteziologie şi reanimare pediatrică, şcoala pediatrică reconstructivă şi reparatorie.
Omul Natalia Gheorghiu a fost o personalitate de o certă probitate profesională, dotată cu sinceritate, înţelepciune. Diagnostician de mare fineţe, care poseda o tehnicitate chirurgicală aparte, a fost un gânditor prin excelenţă al gestului chirurgical; a avut un simţ deosebit la intuirea complicaţiilor postoperatorii, şi-a îngrijit întotdeauna deosebit de atent bolnavii. A inspirat bolnavilor încredere şi dragoste caldă, găsind pentru fiecare un cuvânt potrivit care să le redea optimismul. A studiat permanent, până la ultima suflare, fiind la curent cu ultimele noutăţi chirurgicale. Succesiunea exactă a celor mai importante realizări ale Doamnei Natalia Gheorghiu ca chirurg, savant, Om de Omenie, este greu de stabilit. Putem însă spune, că în mod cert, ele au fost precedate de punerea la punct a cercetărilor în anatomia şi fiziologia copilului, fiind iniţial remarcată prin preocupările sale de chirurgie experimentală, mai apoi cea aplicată.
A contribuit mult la formarea tinerilor chirurgi, care, aflaţi în diverse secţii de chirurgie din ţară şi de peste hotarele ei îi păstrează o vie şi frumoasă amintire.
Lupta cu boala s-a dovedit a fi uneori peste puterile strălucitelor sale capacităţi. Da, curajoasă fiind, nu şi-a ascuns “înfrângerile”, aducându-le mereu la “judecata” colegilor, în discuţia Societăţii Chirurgilor, convinsă că din fiecare nereuşită se pot trage învăţăminte, concluzii şi se poate învăţa ceva.
Prin neobosita sa activitate a contribuit esenţial la diversificarea chirurgiei nou-născutului, abdominale, îndeosebi prin realizări în chirurgia tubului digestiv (preponderent chirurgia colonului, regiunii ano-rectale), chirurgia ficatului, căilor biliare, tumorilor mediastinale, retroperitoneale, chirurgia toracică, urologică, plastică, în domeniile ortopediei şi traumatologiei, combustiologiei, anesteziologiei şi terapiei intensive, hemodializei etc.
Valoroasa sa activitate ştiinţifică s-a încununat cu două teze: de doctor în ştiinţe medicale (1949) şi doctor habilitat în ştiinţe medicale (1954), susţinute cu calificatul “excelent”. 650 de lucrări ştiinţifice publicate în ţară şi peste hotare, 6 monografii, 5 culegeri tematice, două brevete – iată opera din cei 57 de ani de activitate a Marelui Savant. Articolele şi monografiile academicienei Natalia Gheorghiu nu prezintă numai interes istoric; ele sunt actuale şi utile, în pofida diversificării continue a metodelor de investigaţie.
După retragerea din chirurgia activă profesoara Natalia Gheorghiu a continuat să fie consilierul generaţiilor de discipoli pe care i-a format (în total 52 de promoţii). Mulţi din ei erau oaspeţi frecvenţi ai profesoarei din Strada Florilor.
Nesecatul spirit activ, zbuciumul creator şi imensul aport al marelui savant au fost preţuite la jubileul de 80 de ani al Domniei sale cu cea mai înaltă decoraţie a ţării – “Ordinul Republicii”, anticipat de încă 4 ordine şi medalii. Astfel a fost exprimată recunoştinţa faţă de această distinsă personalitate, pentru contribuţia deosebită la progresul chirurgiei, chirurgiei pediatrice şi , în general, al medicinei din Republica Moldova.
Natalia
Gheorghiu s-a stins din viaţă în ziua de 4 februarie la orele 1335,
la vârsta de 86 de ani. A plecat în această ultimă călătorie având un puternic
presentiment. Şi-a luat rămas bun de la toţi discipolii, surorile şi infirmierele
din clinică, aşa cum nu a făcut-o niciodată.
A fost o bună cunoscătoare a istoriei Basarabiei, având şi o vastă cultură umanistă. Ca un bun povestitor al unor întâmplări de demult, a înţeles viaţa cu un umor cald şi subtil.
Toate acestea s-au întrunit în Chirurgul, Savantul Natalia Gheorghiu, figură remarcabilă a medicilor şi chirurgilor pediatri din Republica Moldova.
Celor rămaşi în Clinica de Chirurgie, Ortopedie, Traumatologie, Urologie, Neurochirurgie, Anestezie, Reanimare, Combustiologie, Oncologie pediatrică ne vor lipsi de aici înainte nu numai un sfat bun al unui chirurg cu mare experienţă, dar şi zâmbetul ei fin, uneori trist.
Elevii Academicianului Natalia Gheorghiu