Nicolae Anestiadi
fondatorul Chirurgiei Basarabene
”Viitorul nu deschide ușa celora ce vin fără trecut”
Vasile Romanciuc
Recunoscut în medicina basarabeană drept un chirurg de cea mai mare anvergură, dar și un profesor din categoria „dascălilor simbol”, care rămân nemuritori în conștiința generațiilor de discipoli și studenți pe care i-a format. Un profesor care a iubit, susținut și promovat necondiționat chirurgia, confundându-se cu ea, care și-a pus amprenta asupra istoriei acesteia în anii grei, încercând să răzbată la lumină prin hățișul birocrației și sistemului, sărăciei, netemeinicia vremurilor, dar și fățărnicia și ipocrizia unora…
S-a născut în 26 august 1916 în casa lui Cristofor și Ana Anestiadi din comuna Sărătenii Vechi județul Orhei, care mai târziu va deveni un „primus inter pares” (primul dintre egali) nu numai printre cei 9 copii ai acestei oneste familii, dar și în cohorta celor mai lucide intelecte autohtone din Basarabia postbelică.
După absolvirea liceului de băieți „Vasile Lupu” din Orhei cu mențiunea „Magna cum laude” în 1937 este înscris la facultatea de Medicină din Iaşi, afirmându-se ca unul dintre cei mai buni studenți ai facultății. În acest timp a cunoscut renumita școală chirurgicală ieșeană, reprezentată de iluștrii chirurgi: E. Juvara A. Jianu, N. Hortolomei, V. Buţureanu, I. Tănăsescu ș.a. Doar că pactul Ribentrop-Molotov și ocuparea Basarabiei în 1940 îl silește să se transfere cu studiile la Lvov, apoi la Alma-Ata unde absolvește facultatea în 1943. Astfel, adaptându-se la noile condiții, studiile le face în română, ucraineană, poloneză, rusă, iar obiectele de bază le studia după manualele clasice din franceză și germană.
După facultate imediat este încorporat în rândurile armatei, unde îşi duce serviciul de chirurg de campanie, ajungând în grad de căpitan al serviciului medical până la demobilizarea sa în 1947.
Revenind pe meleagurile natale se încadrează cu toată dârzenia şi ardoarea în procesul de restabilire a sistemului de ocrotire a sănătății, inclusiv a învățământului medical în cadrul Institutului de stat de Medicină din Chișinău. Activează și învață sub egida renumiților savanți-chirurgi a școlii din Rusia: profesorii Rubaşov, Kukin, Lopuşanski, stabiliți pe atunci la Chișinău.
De la începutul carierei sale profesionale Nicolae Anestiadi a știut să îmbine de minune vocația pedagogică cu munca profesională şi studiile științifice. Susține în 1954 teza de doctor în științe medicale „Referitor la majorarea duratei de acțiune a novocainei” („К вопросу об увеличении продолжительности обезболивающего действия новокаина”). Circa zece ani mai târziu (în 1965) se prezintă în fața consiliului științific cu teza de doctor habilitat „Rezecția pulmonară în procesele supurative nespecifice” („Резекция легких при неспечифических нагноительных процесcах”). De altfel, a fost prima teză de doctor habilitat susținută în incinta Institutului de Stat de Medicină din Chişinău, operă ce a încununat munca plină de abnegație în domeniul chirurgiei toracice, ramură pe care a îndrăgit-o şi a promovat-o cu toată puterea talentului creator domnul profesor Anestiadi.
Domnul profesor dispunea de încă o calitate majoră – simțul noului și progresului. În virtutea capacității de vizionar a fost preocupat de căutarea și descifrarea imperceptibilului și totdeauna s-a aflat cu un pas înaintea omologilor săi. Anume Domnia sa, și nu altul, a introdus în știința medicală din Basarabia metodele matematice de analiză, studiul complex şi profund al homeostaziei și patofiziologiei la bolnavii cu patologii chirurgicale. S-a aflat la începuturi şi a pus baza specialităților de chirurgie toracică și cardiovasculară, anesteziologie și reanimatologie ş. a.
În scurta sa perioadă creativă (1947-1968) acest titan al cugetului a valorificat multe idei, dintre acelea care exprimau necesitățile și doleanțele timpului. E suficient să ilustrăm acest lucru printr-un singur exemplu. Calvarul prin care a trecut multpătimitul popor al Basarabiei Române (războiul, foamea organizată, deportările prin fundurile Siberiei, colectivizarea forțată, impozitele neomeneşti etc.) a lăsat drept moștenire o sumedenie de boli, satelite sărăciei, printre care cele ale plămânilor şi a inimii. Anume în acest domeniu își orientează tânărul medic, proaspăt demobilizat, eforturile sale.
Diagnosticului și tratamentului afecțiunilor plămânilor și cordului dedică neobositul prof. Anestiadi toată puterea cugetului său și nesecata-i energie. Rezultatele n-au fost mult așteptate – se consolidează chirurgia toracică și, cu concursul şi altor colegi de breaslă, în incinta spitalului Republican apare o nouă secție – de chirurgie cardiovasculară, unde inimosul șef de catedră efectuează în 1962 prima în istoria medicinei basarabene operație pe cord.
Harul pedagogic, măiestria profesională, succesele în domeniul științei îl făcuse celebru încă în timpul vieții. Fenomenul Anestiadi ar fi incomplet, nedesăvârșit, dacă nu s-ar vorbi de școala Anestiadi, fiindcă fenomenul cuprinde opera lui întreagă indisolubil încrispată în elevii săi de ieri, de astăzi, de mâine, căci când se vorbește de școala Anestiadi, ca cea mai mare și prestigioasă în Moldova nu presupune numai cei 14 doctori și 5 doctori habilitaţi în științe medicale, crescuți de el în timpul vieții, ci întrezărim mii de tineri și tinere dispuși spre medicină, „contaminați” într-un fel sau altul de strălucitorul talent ce a fulgerat cu atâta generozitate şi disponibilitate spre sufletele obidite ale semenilor săi.
Nicolae Anestiadi a fost o personalitate de la care nenumărate generații de studenți și chirurgi au învățat și mai învață multe. Unii i-au admirat în permanență bunăvoința și calmul, chiar și în situații limită, extrem de complicate, i-au urmărit pașii, avându-l ca idol în devenirea proprie, i-au simțit respirația avându-l mentor la masa de operație sau turele de gardă, iar cei mai tineri, veniți mult mai târziu în chirurgie – i-am admirat cu mândrie ascensiunea profesională, alăturându-ne școlii pe care a creat-o Marele Dascăl.
Nicolae Anestiadi a fost şi rămâne un patriot al neamului nostru în sensul frumos al acestui cuvânt, căci Domnia sa n-a fost niciodată un xenofob. Printre discipolii săi sunt și ruși, și evrei, și ucraineni. Fiind un poliglot, care cunoștea la perfecție franceza, germana, rusa, italiana, a știut să-și iubească ca nimeni altul graiul și glia strămoșească, fără însă să ignoreze celelalte culturi. „Scund la vorbe şi mare la fapte”, Nicolae Anestiadi știa întotdeauna şi avea curajul civic să-și exprime părerea față de toate evenimentele ce tulburau adesea viața și așa zbuciumată a intelectualilor de pe atunci.
Decedează la data de 19 noiembrie 1968 după întregul program cotidian, sala de operații fiind locul de adio al Marelui dascăl.
Inestimabile sunt meritele profesorului Nicolae Anestiadi, și prețuirea posterității este pe măsură. Pentru munca depusă pe tărâmul medicinii practice și ştiinţifico-didactice profesorul Nicolae Anestiadi a fost decorat cu diferite distincții guvernamentale, a devenit Om Emerit al RSSM.
Opera lui scrisă, o bună parte care s-a mai păstrat în Biblioteca științifică medicală și Biblioteca Naţională, înglobează peste 100 de titluri, dintre care 70 articole, 4 monografii, 3 culegeri, lucrări recenzate, este pătrunsă de o bogată cercetare în domeniul fiziopatologiei chirurgicale, abordând o serie de probleme în acest domeniu, îndeosebi, studiul sistemului cardiovascular și pulmonar. Pentru prima oară a studiat aprofundat volemia bolnavului chirurgical, spațiile hidro-electrolitice, echilibrul acido-bazic, proteic, parametrii de respirație, calculându-se prin metode matematice terenul biologic al pacientului în pre-, intra- și postoperator. Și-a orientat cercetările și în domeniul reanimatologiei, astfel bolnavul chirurgical era supus corecției adecvate a homeostaziei. Lucrările Domniei sale au pus bazele chirurgiei funcționale moderne care a continuat și prin cercetările discipolilor săi.
Nu doar operațiile de mare prestanță și rafinament sau prelegerile atotcuprinzătoare, nici lucrările publicate și cărți pline de înțelepciune, ci discipolii săi, au imortalizat opera regretatului savant, păstrându-i memoria și promovându-i ideile. Catedra de chirurgie la care a activat îi poartă azi numele, precum și Asociația Chirurgilor pe care a condus-o mai mult de 12 ani, de asemenea poartă numele Nicolae Anestiadi. La baza clinică a catedrei în Institutul de Medicină Urgentă este instalat un basorelief al ilustrului profesor sub care scrie: „Sic tranzit gloria mundi!” expresia discipolilor săi. Iar pe Aleea savanților și Medicilor Iluștri ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” se află monumentul patriarhului chirurgiei autohtone – Nicolae Anestiadi.
Pentru comunitatea medicală profesorul Nicolae Anestiadi a fost omul care, în mod clar, a lăsat celor de-alături sentimentul trăirii unei experiențe unice, irepetabile… Și a trăit intens fiecare clipă, cu toată ființa sa, fără teama de epuizare: cu dragoste, generozitate, inteligență, dedicație, multă muncă și pasiune. Profesorul Nicolae Anestiadi a fost ales pe drept să aprindă torța școlii chirurgicale pe pământul Basarabiei, înscriindu-se printre ctitorii școlii naționale de chirurgie. Pentru generațiile de chirurgi va rămâne un exemplu viu de profesionist și savant desăvârșit, unul dintre cei mai valoroși și prolifici profesori de chirurgie, care a pus bazele multor discipline chirurgicale ale medicinii autohtone!